22 Martie – ziua care ne-a schimbat viata

Dupa alarma falsa de care am avut parte o saptamana mai devreme, nici eu nici sotul meu nu credeam ca Sambata, 20 Martie, ni se va spune in urma controlului sa ramanem la Clinica. … dar ni s-a spus!  In asteptarea Mariei, am preferat sa nu raman internata in week-end si am incercat sa ne relaxam vizitand Brasovul, iar Luni dimineata (22 Martie 2010) la ora 8:00 eram prezenti la Clinica.

Dupa ce am fost consultata, mi-au repetat testul non-stres, mi-au recoltat sange pentru analize si am decis impreuna cu doctorita noastra sa ramanem internate; urma sa intervina prin cezariana fie in acea zi, fie ziua urmatoare.

22 Martie 2010 a fost ziua in care Maria implinea 38 de saptamani, iar dna. doctor dorea sa o mai tina pe micuta noastra in burtica pentru a nu exista nici un fel de problema. In schimb, Maria noastra a dat iarasi dovada de o personalitate foarte dezvoltata si a decis singurica, ca nu e cazul sa mai astepte la mami in burtica; la ora 10:30 aveam sangerari si colul incepuse sa se deschida. Dna. doctor a preferat sa nu riste sa astepte pana a doua zi pentru a interveni prin cezariana si mi-a prescris cateva injectii pentru maturarea plamanilor micutei noastre, si mi-a comunicat ca va reveni la clinica in jurul orei 19:30 pentru a ma opera. De nastere naturala nici nu se punea problema – era prea riscant pentru Maria … si nici eu nu stateam prea pe roze 😛

Am avut noroc ca i s-a permis sotului sa ramana cu mine. Astfel asteptarea a fost mult mai usoara, si emotiile, chiar daca au fost la dublu, au fost mult mai usor de suportat.

Ne-am plimbat pe culoarele clinicii, ne-am minunat de conditiile excelente pe care le oferea clinica si … ne-am luat la revedere de la burtica, avand grija sa o pozam cat mai mult pentru a nu uita cum arata „casuta Mariei” :

Asteptarea ne-a fost indulcita de venirea pe lume a colegei de salon a Mariei, Bianca – Nicole Ludu. O bombonica mica si dulcica, mai mare decat Maria noastra, cu 8 ore si 3 minute. Ne-a ajutat faptul ca am impartasit emotia proaspetilor parinti, si, in plus, am reusit sa aflam cate ceva din ce ne asteapta, deoarece si Bianca a venit pe lume tot prin cezariana.

Cezariana m-a cam luat prin surprindere, pentru ca eu ma documentasem numai despre nasterea naturala… dar deah, socoteala din targ cu cea de acasa… normal ca nu s-au potrivit.

Frica nu mi-a fost nici un pic. Eram amandoi tare nerabdatori sa o intalnim pe Maria.

Cu jumatate de ora inainte de a intra in sala de operatie, tati a inceput sa testeze camerele (video si foto), le-a facut ultimele reglaje, si dupa ce ne-am consultat, am decis ca tati sa foloseasca numai camera video, pentru a avea certitudinea ca nu vom rata nici un moment.

Si uite asa, pe 22 Martie 2010, la ora 20:25, a venit pe lume Maria Cojocaru:

Ne-a tras tati o filmare demna de un documentar! 😉  Sincer aveam ceva emotii la capitolul asta, pentru ca ma temeam un pic ca nu o sa reziste scenelor insangerate din sala de operatie, sau ca de emotie ii va tremura mana… dar tati nostru-i cel mai tare, si nu ne-a dezamagit! 🙂

Ma bucur ca am ales sa nasc la Clinica Eva, pentru ca astfel am putut impartasi impreuna cu sotul meu cel mai important si mai emotionant moment al vietii noastre: venirea pe lume a puiului nostru! Ironic este, faptul ca mai mult el a impartasit cu mine experienta nasterii … cel putin pe plan vizual… eu am trait la maxim nasterea Mariei in plan auditiv… Mi-au adus-o sa o vad abia dupa ce au terminat tot protocolul pe care l-a filmat tati.

Cand mi-au adus-o plangeam ca un copil … aveam mainile imobilizate si nu am putut sa o tin in brate, dar asistenta – neonatoloaga mi-a tinut-o langa obraz. Mi-era si teama sa respir, incercam sa ma abtin din plans, doarece lacrimile-mi ii atingeau fetisoara perfecta; mi-era teama sa nu ii fac rau. Am sarutat-o pe frunte si pret de cateva secunde s-a potolit din … din… nu stiu ce era ala… ca nu parea a fi plans. Asistenta s-a indepartat cu Maria si imi explica ca trebuie sa o duca pe sectia de neonatologie si ca eu o voi revedea dupa… in momentul acela pozitia mi-a permis sa ii mangai manuta, iar ea, mi-a raspuns apucandu-mi ferm un deget… Asta a fost momentul in care am realizat ca sunt MAMA, ca mogaldeata aceea mica – pe care pana nu demult o priveam la ecograf facand tumbe, batand din palmute si scotand limba la noi – depinde exclusiv de noi incepand din acel moment. Acela a fost momentul in care am realizat ca EU am trecut intr-un plan indepartat, iar EA si NOI conteaza cel mai mult.

Tot ce am putut sa ingan atunci cand am vazut-o a fost: „Doamne, ce mica e” si „Ce mult seamana cu tine”.

Legat de ultima mea afirmatie, imi aduc aminte cum doctorul care a ajutat-o pe doctorita noastra, glumea intrebandu-ma daca sunt sigura ca e a mea! 😀

Au luat-o pe Maria, iar tati a ramas langa mine. Nu mai filma… Ne priveam cu ochii inlacrimati fara sa putem rosti nici un cuvant.

Dna. doctor s-a chinuit ceva cu mine deoarece aveam niste aderente … din cate am inteles de la niste operatii mai vechi, care o impiedicau sa curete placenta asa cum isi dorea, drept pentru care s-au chinuit inca vre-o ora si ceva sa ma curete. In timpul asta nu imi aduc aminte foarte multe, deoarece mi-au suplimentat doza de anestezic atunci cand am inceput sa misc un picior pe masa de operatie! 😛 … Dureri chiar nu aveam… altele decat cele normale….

In timpul acesta, S. a fost sa o viziteze pe Maria la Neonatologie, dar s-a intos in timp util pentru a fii langa mine la iesirea din sala.

Datorita anestezicului si a calmantelor ce mi-au fost administrate dupa, am adormit relativ repede, dar nu inainte de a vorbi cu parintii si cu sora mea; la alte telefoane nu am raspuns.

Noaptea a fost scurta… la 5 eram treaza si faceam eforturi sa imi misc picioarele, asupra carora inca nu aveam complet control. Exercitiile mele, au dat roade, in jur de  8.30 am reusit sa ma ridic (ajutata de infirmiera) si chiar am fost pana la baie si mi-am facut dus, ca doar trebuia sa ma pregatesc de intalnirea cu Maria.

Pe la 9 si ceva a aparut si tati, dar vizita lui a fost destul de scurta, deoarece trebuia sa mearga la primarie sa declare copilul … dar la capitolul asta ne-am grabit degeaba, deoarece la Primaria din Brasov totul a mers ca pe roate, si in 20 de minute, tati a iesit din sediul Primariei cu Cerificatul de Nastere in mana! In afara de inregistrarea Mariei, tati trebuia sa ajunga la 11  la gara sa o pescuiasca pe mama, care nu a putut rezista sa nu-si vada prima nepoata si s-a suit in tren cu destinatia Brasov. Vizita mamei mele a fost foarte scurta: la 18 avea tren spre Bucuresti. A stat suficient, insa, pentru a isi vedea nepoata si pentru a plange atat la vederea Mariei, cat si la vederea filmuletelor de la nastere. A plans atat de fericire cat si de ciuda pentru ca tatal meu nu a putut fi prezent (Maria s-a nascut in ziua in care a plecat la tratament la sanatoriul de la Techirghiol) … cum de altfel nu a fost prezent nici la nasterea mea, fiind plecat din tara.

Acum am realizat ca bunica, de teama sa nu transmita ceva copilului nici macar nu a luat-o in brate… asa ca nu am nici o poza cu ele. In schimb, va voi lasa sa admirati primele momente de tandrete dintre tata si fiica:

Orice comentariu este de prisos…

Bine ai venit, Maria! Sa ne traiesti, sa cresti mare si sa fi sanatoasa!

P.S: voi salva acest post si in categoria „Servicii medicale – opinii”, ca recomandare pro Clinica Eva si pro dr. Ioana Tudorache. Celor interesati despre aceste 2 subiecte, le voi raspunde cu placere la intrebari.